Povestea din spatele versurilor tale preferate
Scurt disclaimer
Din start trebuie să menționez că nu promovez nimic la cerere, nu sunt afiliat niciunui brand sau platforme și nici măcar nu am o colaborare cu personajul în cauză. Mai mult de atât, Mihai nici nu știa de intenția mea în a scrie acest articol.
Un mesaj surpriză primit pe adresa Tricouri Loud
Mihai mi-a scris ieri pentru a mă felicita în legătură cu pasiunea mea legată de partea de tricouri și hanorace. Nu vreau să mă flatez singur, dar a părut un mesaj așa cum am mai primit și din alte părți. Pentru că mulți ne felicită, dar puțini cumpără. Dar nu ăsta e rostul postării mele. Nu ne plângem chiar deloc pentru că tot ceea ce facem a pornit din pasiune, din dorința de a face total altceva decât a încuraja consumerismul brutal.
Așa cum spuneam, Mihai mi-a scris și, după scurtele cuvinte de felicitare, m-a întrebat dacă aș putea să îl ajut într-un nou proiect cu printarea unor tricouri personalizate pentru a servi scopului său.
Am descoperit o lume a poveștilor muzicii copilăriei mele
După ce i-am răspuns afirmativ și i-am dat detalii, am ajuns să facem schimb de adresele unde ne putem viziona reciproc munca, pasiunile. Desigur, l-am invitat nu prea subtil și pe site-ul meu de fotograf profesionist – www.mariancristea.ro
Mai întâi am intrat pe contul său de Instagram și m-am îndrăgostit pe loc de tot ceea ce am văzut și ascultat pe contul său – povești scurte despre capodoperele muzicale care ne-au însoțit adolescența până în zilele noastre. Practic sunt expuse și explicate mesajele din spatele versurilor pieselor. Absolut genial! Nu am mai auzit sau văzut pe nimeni făcând asta. Dar m-a mai frapat un lucru… Cu cât ascultam mai mult, cu atât mi-am dat seama că vocea sa îmi sună familiar.
This is eclectic
Apoi mi-a dat un link cu podcastul său de pe cea mai cunoscută platformă de muzică – Spotify. Iar aici s-a terminat jocul. Am găsit poveștile întregi despre piesele sau albumele celor mai mari artiști din industria muzicală. Odată ce am deschis primul episod nu am putut să mai mă culc până târziu în noapte…
Am ascultat poveștile piesei lui Gotye – ”Somebody that I use to know” și am învățat despre ce înseamnă o compoziție ”puzzle” în muzică.
Am trecut la povestea albumului celebru, ”Violator”, al celor de la Depeche Mode și am rămas absorbit aproape două ore.
M-am culcat în jurul orei 1 a.m., plin de adrenalină și satisfacție, cu gândul de a mă trezi cât mai rapid pentru a putea asculta cât mai multe povești.